28 iul.

Unde e vinul?

     Am incercat o centralizare a suprafetelor cultivate cu vita de vie a celor mai mari, sau cunoscuti producatori de vin din tara noastra, pe care n-am gasit-o pe nicaieri. N-a fost chiar simplu de facut, chiar daca varul meu, pe numele de scena Google, si-a dat toata silinta. Chiar si asa, nu exclud eventualele noastre scapari. Insa cred ca tabelul de mai jos ofera o imagine interesanta asupra a ceea ce se intampla azi in Romania, tara aflata in top 15 mondial la productia de vinuri, cu aproximativ 200.000 de hectare de vie pe rod. Intrebarea din titlu face referire la celelalte 90 de procente, care nu apar nicaieri. Si cand zic 90% e putin, pentru ca suprafetele familiale mici nu sunt monitorizate de nimeni. Si daca impingem lucrurile mai departe, in zona vinului de calitate, cred ca ajungem mult sub 1%. Poate de aici preturile exagerate ale unor zamisliri bune si foarte bune ale pamanturilor romanesti.

          Imi permit in continuare cateva aprecieri, strict din punct de vedere al unui client care cauta calitate, dar si preturi corecte, cititor de ziare, bloguri, uneori participant la degustari si evenimente din domeniu.
    Despre primii 8 giganti nu-s prea multe de spus: preturi mici pentru vinuri mici, cantitati industriale, cativa se mai prefac din cand in cand ca replanteaza diferite soiuri nobile in zone miraculoase, dar rezultatele sunt foarte jos; nu si preturile. Cativa au fost prinsi recent de UE cu apa si zahar adaugate artificial. Locul 9 – Senator: suprafata de asemenea imensa, promisiuni, dar din ce am degustat pana acum – nimic ce merita amintit. Vizibilitate slaba la ce cantitate produce.
    La pozitia a 10-a apare prima adiere placuta: Cramele Recas. Vinuri de retail la pret bun, de calitate net superioara celor care sunt langa ele in rafturi. Producatorul se incadreaza, alaturi de doar alti 3-4 in categoria “aici nu vei gasi vin prost”. Fiecare client, dupa bugetul sau pretentiile sale, nu va fi dezamagit. Preferatele mele, ca raport calitate/pret sunt cele din seria “V”. Nu pot sa trec la urmatorul, fara sa amintesc si vinurile exceptionale facute aici, din game superioare, ca Sole, Solo Quinta, La Putere, Cocosul, sau Uberland, dar si importurile, generoase la numar, bine alese, care au culminat cu Latour sau Quilot. Uneori pentru un milimetru de placere in plus trebuie sa platim un pret dublu – dar acel moment il vom tine minte! Nu stiu daca e ceva ce n-as recomanda de la Recas.
    Tohani se pare ca detine in  jur de 500ha, insa informatia nu e sigura; o vrabiuta mi-a soptit ca mult vin de aici ia drumul Americii, dar si prezenta pe retail e buna. Inca n-am intalnit vinuri exceptionale, dar cateva foarte bune exista – recomandarea mea: cele la cutie neagra de carton – Princiar (Tamaioasa Romaneasca si Sauvignon Blanc), pentru pretentiosi, iar cele cu eticheta alba pentru cei mai putin pretentiosi care vor sa gaseasca un vin bun.
    Trec repede peste Samburesti, care deocamdata nu a convins decat prin niste etichete mai bune decat ale gigantilor din partea de sus a top-ului si inca profita de nostalgia numelui asa ca ajung la Intervitt; aici este proprietar cel mai bogat om din Romania, dupa Forbes, Ioan Nicolae. Suprafata cultivata este semnificativa, inca nu e nimic intrat pe rod, e de vazut directia in care o va lua: batalia cu monstrii e clara, dar speram si la vinuri bune.
    Halewood da impresia de multicolor. Si asta nu e un lucru rau pentru ei, dimpotriva, adaptat bine la piata in care se lupta, pentru ca daca ai face numai vinuri foarte bune de pe toate cele 350 ha, cu un pret pe masura, nu cred ca le-ai putea vinde. De apreciat initiativa de a atarna de gatul sticlelor ieftine niste recomandari, etichetele si forma sticlelor nu sunt rele. Best-of-urile albe, dupa parerea mea vin din viile de la Sebes, cu aplauze la scena deschisa pentru Theia Chardonnay, cupajul Sauvignon Blanc+Chardonnay, Viognier+Chardonnay (ce priza ar avea la Romania Viognier-ul..mmm..s-ar bate parte in parte cu Ottonelul), cupajul semi-italienesc Metamorfosis – Sauvignon Blanc+Feteasca Alba, Feteasca Alba Prahova Valley. La rosii au de bine despre Hyperion si Kronos.
    Domeniile Coroanei Segarcea – i-as incadra, ca si pe Recas la “good wine – always”, medaliile se inmultesc rapid an de an, tendinta e spre inainte, preturi rezonabile. Se munceste, se incearca, se obtin vinuri bune, unele unice. Recomandari: Tamaioasa Roza, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Feteasca Alba.
    Budureasca – numai de bine. Mi-am revazut cateva subiecte zilele astea si am remarcat succesiunea de review-uri despre cateva vinuri de aici. N-a fost vorba de nicio partinire, asa s-au desfasurat ostilitatile cu marfa din frigider sau asa au fost drumurile prin tara. Premii multe, vinuri si albe si rosii de top, cateva cap de afis pentru soiul din care fac parte: Tamaioasa Romaneasca Origini 2007, Cabernet Sauvignon 2008, Pinot Gris, Riesling, Muscat Ottonel.
    Urmatorii doi producatori sunt din Dobrogea, zona Braila – Tulcea, cu parere de rau n-am nimic bun de spus despre ce am incercat de la domniile lor. Nostalgia denumirii zonei inca aduce profit.
    Ne intoarcem cu un picior in Banat, si-l punem pe celalalt in nordul judetului Olt: Vinarte. Ce am gasit aici: vinurile albe Castel Starmina, desi intr-o usoara tendinta de crestere a pretului raman de departe un best-buy: Riesling, Sauvignon Blanc si Tamaioasa Romaneasca demisec. Din seria Cuvee d’Excellence am gasit un Sauvignon Blanc bunicel, dar aici preturile sunt putin peste. Am remarcat si un Cabernet Sauvignon Castel Bolovanu la cutie de carton de cel putin 80 pct. Ca si in cazul celorlalti producatori fac mentiunea ca referirile sunt la produse incercate personal, nu citite, nu laudate, nu povestite. Asa ca pot aparea si unele scapari, mai ales de vinuri bune, cu care inca nu m-am intalnit.
    Din Vanju Mare aruncam o privire peste gard la Oprisor. Greu de caracterizat in cateva cuvinte. Vinuri bune si foarte bune, insa preturi cam piperate. Dedicarea pe care o vad in promovarea produselor e bunicica, insa eu personal as regandi-o. Creativitatea nivelului strategic al companiei poate da nastere unor actiuni mai bine structurate, metode mai inteligente si mai eficiente. De incercat Chardonnay-ul La Cetate. Miracol e miraculos de scump, pana si in cadrul actiunilor de promovare.
    Mai sar cateva pozitii neinteresante si ajung la Garboiu. Iar am de comentat la cum se face promovarea: nu e suficient sa arunci cateva pliante pe masa! Eticheta, oricata valoare sentimentala are pentru cineva din companie nu e interesanta pentru noi, cumparatorii. Strategia preturilor, plaja in care se incadreaza – 15-20 de lei, cumva mai libera, e de apreciat, insa care e produsul care te defineste? Sarba? Pe mine nu m-a convins. Chiar daca exista sansa sa nu fie pe gustul meu, un produs locomotiva ar trebui sa existe. Sau mai multe daca ai depou.
    La Pietroasa e cu cantec. Statiune de cercetare, reminiscente “old school”, apartenenta de o institutie de invatamant, buget (de stat) de promovare = O. Nu se poate compara cu cei care au investit (sau au domenii mamut). Preturile sunt modice, vinurile mai bune decat preturile. Din ce am incercat pot recomanda Rieslingul, Tamaioasa, Merlot-ul si prin corespondenta Grasa, desi cea mai tanara e din ’95, si de atunci nu se mai face.
    SERVE, cu brand-urile Vinul Cavalerului si Terra Romana(aici intra si cupajele Amaury sau Charlotte). Pret bun, care reflecta realitatea din sticla. Sa nu ma injurati daca ajungeti pe la Crowne Plazza si descoperiti 800% adaos. Nu e o exagerare, e purul adevar. Aproape 70ha in Dealu Mare si inca vreo 20ha in arenda langa Tulcea. Vin prost – n-am intalnit aici, dar nici magazin la crama, se pare ca e in lucru. A..poate doar cu o exceptie – Cuvee Amaury (probabil tinut prea mult la caldura intr-un magazin de pe Mosilor care a disparut dupa cateva saptamani) si de aceea nu-l pot aseza langa roze-ul impresionant, Cabernet-ul Sauvignon(Terra Romana) sau Sauvignon-ul Blanc (Terra Romana 2010 sau Vinul Cavalerului 2009).
       Natura Panciu si Domeniile Boieru – n-am habar unde se afla produsele lor, Domeniile Sahateni nu-s pe gustul meu, oricat de laudate le vad in spatiul virtual, si am incercat destule; Oenoterra – informatii doar de la varul Google: face must cu alcool doar 2 grade, are niste sortimente pe care nu le-am intalnit pana acum, in afara de Comoara Pivnitei, prezent in retail, pe care n-am de gand sa-l incerc. La cautarea diamantelor in zona de pret mic am cam renuntat. Spumantul Cashmere are un raport calitate/pret foarte bun, mult peste “clasicii” de la raft.
    Lacerta (soparla din Dealu Mare) – o investitie vestico-estica, deocamdata prefera distributia prin Comtesse du Barry (desi aici apare pe site doar un Cuvee la sfarsitul programului), unde mi-e frica sa intru, dar e pe wish-list. Recomandari: daca ar fi s-ar povesti.
     Dealu Mare gazduieste in ordinea inversa a marimii suprafetelor cultivate Crama Basilescu, situata in Urlati, cu cateva zeci de ha si in Pietroasa. Istorie, traditie, vin bun, in fiecare creatie se simte atingerea fina a d-lui Gabi Lacureanu si a dedicatei echipei sale. In afara de Busuioaca de Bohotin Autentique, care cred ca nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind de departe campioana nationala la aceasta proba, nu stiu ce sa nu recomand. Vinurile albe sau roze sunt in opinia mea intre 77 si 92 de puncte, indiferent de brand – Ancestral, Autentique, Edition, Eclipse. Si in viitorul foarte apropiat aud ca ne mai propun niste surprize.
    DaVino – greu de categorisit. Preturi maricele, cauzate in mare parte de canalul de distributie: HoReCa, dar si incercari de control al nivelului minim de pret. De multe ori le-am evitat din acest motiv, insa cand m-am intalnit cu vinurile de la ei n-am fost dezamagit de calitate. Rulez din memorie Faurar – Alb de Ceptura, Chateau Domenii – la preturi decente.
    Gramma – primul an de productie spre vanzare, se lauda la maxim cu un Aligote fenomenal, suspicios de mult laudat de aceleasi voci de vreo 6 luni de cand a fost lansat. Pret? Inexplicabil de mare, pentru ca nu pot sa nu ma gandesc la vinuri exceptionale, produse in Franta de case care au mai bine de 200 de ani vechime si care in bani au aceeasi valoare. Cand am plecat din Otopeni era 15E un Aligote de Gramma, cand am ajuns in Bruxelles era 10 E un Chardonnay Louis Latour. Hello!! Primele semne negative le-am perceput in cateva restaurante care au fost convinse initial sa plaseze in meniu aceste vinuri, la insistentele distribuitorilor, insa ulterior, in urma vanzarilor aproape de zero, au renuntat la ele.
    Corcova trage tare pe roze-ul care pe la cateva degustari era servit primul, in scopul scoaterii in evidenta a calitatilor vinurilor care urmau, deci ar mai fi de lucrat la el inainte sa traga si celelalte produse dupa.
    Domeniile Franco-Romane – agricultura bio-lunara, vinuri eco, preturi mari, vinurile sunt atipice, dar au ceva terroir comun, indiferent de soi. Din pacate nu pe gustul meu.
    Avincis – vinurile d-lui Valeriu Stoica, lansate cu un fast nemaintalnit la Dragasani, o crama din StarTrek; primele impresii sunt sunt bune si foarte bune pentru o premiera. Preturi…inca nu le-am vazut nicaieri.
    Rotenberg – plictiseala timpului lung intre doua recolte s-a materializat in cont pe Facebook sau okazii.ro, din cate vad deocamdata fara succes. Nu stiu cine se ocupa de ele, dar sigur n-ar fi luat bac-ul la limba romana in 2011. Roze-ul este peste medie, un vin corect, mai putin aromat, vandut tot. Rosiile sunt baza, telespectatorii lasa in general review-uri pozitive despre ele.
    Stirbey – probabil liderul producatorilor de vin din zona Dragasani, nu atat al formei juridice a acesteia, cat prin prisma varietatii mari a produselor, prin calitatea exceptionala. Vinuri de pe la 25 de lei in sus, din ce am gustat pana acum isi cam fac banii.

6 thoughts on “Unde e vinul?

  1. Sa emitem o axioma totusi:
    Calitatea se face pe suprafete mici..iar marea majoritate a celor care o fac, inca experimenteaza cu soiuri, terroir-uri si metode de vinificare. De aici si lipsa de consistenta la nivelul asteptarilor, uneori.
    De aici parerea mea personala ca viticultura adevarata in Romania este inca la (re)inceput.

  2. Foarte cuprinzatoare si realista aceasta trecere in revista; a surprins cam tot ceea ce era de spus (cu cateva mici exceptii).
    Intr-un fel e frustrant ca tot ce merita spus despre vinurile romanesti se incadreaza intr-o pagina; ma bucur insa ca multe sunt lucruri bune.
    Cred ca ecuatia "suprafata mica=calitate=pret corect" nu reprezinta o solutie pentru masa consumatorilor, si e nevoie de cresterea accesibilitatii la produse cu un minim nivel acceptabil de calitate.

  3. @Dan – asa e, se vede clar asta, unii producatori chiar nu se sfiesc sa o recunoasca, si pana la urma nu e o rusine.
    @ Anonim – ai dreptate
    @vinul din cluj: Salutare si merci de vizita. Te-am "descoperit" si eu zilele trecute. Nu stiu cum s-ar putea realiza cresterea accesibilitatii clientilor, consumatorilor de vin, ar trebui ca la asta sa se gandeasca in primul rand fiecare producator: cui si cum vrea sa vanda. In ecuatie as scoate ultimul termen, pentru ca daca iau in considerare puterea de cumparare a populatiei si costul de productie nu mai pute vorbi de pret corect. Bine, aici trebuie luat in calcul si adaosul de-a dreptul scandalos practicat de unii-altii. Nu mi se pare normal ca un magazin de vinuri sa aiba 100% la un vin luat la 20-30 de lei. De restaurante nu mai zic..aveam un post saptamanile trecute despre un caz: Another evening downtown, unde serviciile erau 0 absolut, iar adaosul asa si asa.
    Pana la urma, revenind la producator, daca el e in stare sa-si vanda toate cele x00.000 de sticle la 50 de lei bucata – bravo lui!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *