19 apr.

Tezaur Jidvei Sauvignon Blanc

Jidvei-ul mi-a lasat de atatea ori un gust “amar” incat am evitat in ultimii ani sa ma mai intalnesc cu el. Seria “tezaur” insa imi face cu ochiul de ceva timp de pe rafturile magazinelor, iar acestea nu sunt putine. Este remarcabila lor strategia de distributie, hranita bineinteles si de melancolia consumatorului, care cu singuranta s-a simtit bine candva in compania unui exemplar de la producatorul amintit.
L-am racit pe la vreo 7-8 grade (observand ulterior ca producatorul recomanda 4-6 la sevire) si am incercat un pahar nou, cu o forma aparte, in speta cea de lalea. Acest pahar da impresia ca aromele sunt mai curate, nefiind amestecate cu vaporii de alcool. Poate nu-i cel mai potrivit pahar pentru SB, dar mie mi-a facut o impresie buna.
Nasul este incantator, specific soiului, ceea ce te face sa astepti si in gura aceleasi senzatii. Nu ma puneti sa zic toate gusturile/mirosurile pe rand, ca inca nu sunt in stare sa le identific pe toate. Gustul nu se ridica la nivelul mirosului, fiind dominat de ciorchini – mi-au scartait dintii dupa primul pahar. Nivelul de unitati alcoolice este relativ scazut – 12%, iar acest lucru, impletit cu aciditatea vioaie si impresiile de citrice necoapte suficient il fac un partener de cursa lunga mai la vara. La capitolul aspecte pozitive mai pot adauga ca lipseste cu desavarsire acel gust in plus de vin popular (vaselina pe fier rece daca vreti o denumire proprie – pe care cred ca tot de la ei l-am tinut minte atat de bine), iar pretul de 22 de lei la care il gasim pe piata nu depaseste cu mult valoarea continutului sticlei.
As mai cumpara acest vin? (in traducere libera – e de minim 77 pct?). Cred ca da.

Am mai gustat cate ceva de la ultimul post, dar parerea mea a fost departe de ce am mai citit pe ici pe colo, asa ca voi repeta incercarile.

5 thoughts on “Tezaur Jidvei Sauvignon Blanc

  1. Ma gandeam si eu sa-l incerc, am baut acum vreo 3 ani unul decent. Oricum, ma bucur ca au scos ceva OK.

    Cat despre celelalte vinuri "gustate", scrie cum ti s-au parut, chiar daca parerea ta e departe de ce ai citit. 🙂

  2. Ceea ce voiam sa zic prin "gustate" erau de fapt referiri la vinuri semnate Aurelia Visinescu, despre care pot sa spun pe scurt ca nu reusesc sa ma convinga. Dar vazand review-uri pozitive in cateva locuri cunoscute si de mine si de tine, as vrea sa incerc o a doua-treia…etc degustare. Nu stiu inca daca treaba poate sta si in niste sticle de vin "capatate" din cand in cand si chiar nu as fi interesat de acest aspect. Mi-ar placea sa pastrez o relativa curatenie si echidistanta in evaluarea (uff iar zisei cuvinte grele…) unor vinuri de pe piata. In alta ordine de idei, nu-mi propun sa am un blog strict despre vin, dar oricum…majoritar 😉
    Merci de comment…esti printre putinii care..deocamdata fac asta. Cred ca la horoscop mi s-au prezis lucruri noi azi – am venit azi din centru cu un taximetrist care era la prima cursa…ever!!

  3. nu e tarziu sa bagi un animalutz in casa, posibil ca pe viitor sa intelegi "nasul" unor zoo-degustatori, care adulmeca prin vinuri diverse nazbatii : pipi, blana, picioare, colti de caine, matza, strutzo-camila, etc. 😉
    si n-ar fi asta o problema (ca doar e plin de ei pe la spitalul 9), dar unii de genu' asta, mai apuca sa mazgaleasca prin fituici colorate (cica si de specialitate), de ajung bietzii cetitori sa viseze noaptea doar stele parker si valuri duna.
    pace si voie buna ! 🙂

  4. Am bagat o data. O zi. De atunci ii mai dau de mancare uneori cand o mai prind prin fata blocului :D. Ieri m-a anuntat un vecin cu ura ca a castrat-o!
    Dar miresmele au persitat vreo luna…cel putin, desi a facut doar afara, pe balcon adica..pe beton.
    Nu le voi uita niciodata.
    Si cu acestea fiind spuse de azi inainte asa ii ramane numele: Sovulitza..pana acum doar o porecleam Tudoritza.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *