Raport de activitate: Wine Princess

    Asa cum promiteam odata cu prezentarea vinurilor Casei Olteanu, seria de rapoarte continua, urmatorul producator fiind cel de la Minis, Wine Princess. Imi propun sa “vad” majoritatea vinurilor care conteaza de la fiecare, vinuri care exista acum pe piata, iar la sfarsitul anului sa privim impreuna un grafic cu pozitionarea fiecaruia in functie de raportul dintre pret si calitate. Pun pretul la inceput, pentru ca de el ne lovim in primul rand, il acceptam (sau nu), apoi descoperim si nivelul de calitate. Prefer sa las deoparte povestile, unele despre traditie, altele despre costuri si sa raman in postura consumatorului din fata rafturilor cu vin, considerand aceasta licoare un simplu produs. La o plasma sau fier de calcat mai gasesti o carticica despre cum functioneaza, cat ai garantie, cum il poti returna, insa la vin, pana nu te pacalesti (sau de ce nu..veselesti?), nu poti sti ce se ascunde sub eticheta colorata. Hai sa incep cu cel mai bun:

    1. Feteasca Neagra 2011, StoneWine, Premium. Dop inundat de tot, sunt urme ca ar fi si curs din sticla vreo doua picaturi sub capison, poate un lucru bun, o invechire artificiala bine venita pentru nerabdatorul berbecut. Miros de calitate in directia GSM, dar retinut la deschidere, frecam pahar, decantam, sau lasam pentru maine? Deocamdata hai sa mai racim un pic, ca vine de la vreo 17-18 grade cat sunt acum in asa-zisul meu frigider de vin, iar la impactul cu temperatura de 27-28 din casa  la 12 noaptea cele 14,5% grade alcoolice mi-au ranit esofagul. A trecut baiatul cu frapiera, am adus-o pe calea cea dreapta: o Feteasca foarte buna, care lasa impresia ca are toate ingredientele pentru ca atunci cand va creste mare sa se bata de la egal cu miturile locale. Nu s-a abuzat de baric (pe site-ul neactualizat de secole scrie ca toate rosiile stau 2 ani la lemn.. fara discernamant), vinul pare complex, nefiltrat, extractiv, fara a fi greu, dimpotriva se echilibreaza sensibila subtirenie a Fetestii. Hmm..alcoolul arde pe gat si la rece..din pacate o un lucru negativ pentru un vin foarte bun, de obicei nu-l simt, acum insa se cam sare calul. The day after: miros la fel e retinut, pare a fi in perioada oarba, daca o exista asa ceva si pentru FN, alcoolul la fel de iesit din corp, parerile bune sunt identice. Concluzia e ca m-am cam grabit, dar din pdv al consumatorului pot arunca vina in carca producatorului: cine te crezi maica, vreun Lafite, sa dai vinul in piata sa-l pastram noi? Vinzi en-primeur? Injuratura valabila pentru toti cei care practica schema asta! Mi-ar placea un blind cu Basilescu, Paganus si inca vreo doua, insa vinurile de Minis sunt destul de greu de gasit in Bucuresti. Note de degustare: visina, lemn, piper, extractiv, taninos, gustos, poate un best-of FN! E printre putinele vinuri, avand in vedere soiul, caruia nu-i pot reprosa pretul foarte mare. Daca va tine buzunarul bagati-l la beci un timp. Recomand, varf de lance pentru Minis! Si asa a ajuns Banatul sa fie leaganul Fetestii Negre. 60 de lei, am achizitionat toate vinurile direct din crama. M-am intins cam mult cu primul, concluzia e urmatoarea: prinde medalie in competitia cu toate Fetestile de pe piata si poate fi stralucitoare. 88 pct. cu potential de mai mult in viitor.

    2. Merlot 2007, invelit in hartie: scos direct de la frigider mirosul e fantastic: un amestec debordant de visine, ciocolata, afine si cerneala intregit de vanilia baricului. Violet, as spune daca l-am putea asocia cu o culoare. Ambalajul e poate prea original, prea diferit de al unei sticle obisnuite, insa partea practica e mai importanta decat ‘eticheta”: rezista mult mai bine atacului luminii, ba chiar are un oarecare efect termoizolant. Bordurile grena inconjoara un aspect dens, intunecat, la jumatatea intre violaceu si caramiziu. Poate asta spune ceva despre potentialul de invechire, cu toate ca eu nu-l vad asa longeviv. Strecurandu-se printre buze, lasa o impresie foarte placuta, corp viguros fara a fi obez, astringenta ideala peste care se rostogolesc taninurile bine rotunjite si inca active, extractiv, incadrat perfect la jumatatea intre “catifelat’ si “colturos”, pentru ca are din fiecare cate un pic. Un usor cache de sticla si dopul inundat masiv aduc niste cute aspectului artistic, dar sub 86 nu pot merge. Recomand a se consuma sub 16 grade! E un vin de analiza(t), nu e de terasa/betivaneala, dupa cateva shot-uri nu mai e prietenos, vrea doar sa te domine. Pret: 21 de lei!

    3. Cadarca Reserva 2006: probabil cea mai buna forma in care poti gasi acest soi, cu lemnul impecabil integrat, semi-light in corp, note de afine, precedate de zmeura, post mediu spre lung, astringent parca ar fi fost facut acum 2 ani, nu 6. E de apreciat modul de pastrare avand in vedere calitatea la care se prezinta acum. Dl. Geza reuseste sa obtina un vin maricel dintr-un strugure nu foarte apreciat, folosind la maxim experienta de-o viata in domeniu, solul adecvat si influentele climatice ale Adriaticei. 85 cu felicitari, un alt best-of! 55 de lei.

    4. Pinot Gris 2011, acelasi ambalaj de hartie: galbui cu reflezii clare roz (copper-yellow in limbaj international), specifice uneori acestui soi, miros de biscuiti peste niste fructe coapte bine ascunse. Atac dulceag bine, gustooooos, fructat: pere, mere, coaja de grapefruit pe finalul acid si amarui. Dupa niste experiente nu foarte placute, n-aveam mari asteptari de la albele zonei, insa acest vin e altceva. N-are prospetimea si mineralitatea celui de Segarcea, insa pare mai “natural” decat Marioara de Jidvei. Foarte echilibrat, n-are “colturi” nefinisate, nu e deloc agresiv. Daca n-ar fi post-gustul mai slabut si senzatia apasatoare de demisec, as merge spre 87-88 de puncte, pana atunci insa 84+ sunt suficiente. Costa doar 20 de lei.

    5. Cabernet Sauvignon 2006, non-premium, non-reserva. Primul nas e de baric vanilat amestecat cu fructe negre si coapte din padure, la interior existand un iz (ciudat dar placut) care pe mine ma duce cu gandul la ghiocei si/sau narcise, tulpini de flori, totul avand o intensitate medie-joasa. Culoare rubinie-grena, cu borduri transparente contrastante. Atac nisipos, exctractiv, taninuri necizelate, corpolenta medie, post de cafea, apos, din care te alegi cu buzele superioare lipite parca la infinit de gingii, fara a intalni o satisfactie deosebita. Daca-l lasi sa se mai incalzeasca totul devine piper si astringenta dezagreabila. Un vin aparte, care fara a te marca lasa in urma impresia (ca si celelalte luate de aici) ca interventiile in cabina de machiaj au fost minime. Nu in fiecare an se pot obtine recolte care se transforma in mari vinuri si e de apreciat ca nu se incearca o falsa egalizare a lor. Mi-ar placea ca si preturile sa respecte graficul de calitate, pentru ca 50 de lei e cam mult pentru ce e in sticla. 84. Versiunea “premium” 2003 inca exista la crama, dar nu m-a lasat inima sa dau aproape 90 de lei. Fericiti cei care…

      6. Cadarca 2009, 20 de lei si 83,5 puncte.

    7. Cadarca Reserva, StoneWine 2009, 45 de lei: rubiniu granat fara stralucire, nas piperat, nuante dulcege, gem de prune, atac vanilat, de fapt mega-vanilat, lemn din plin, asemanator cu un Torres despre care vorbeam  online cu un amic cand desfaceam aceasta sticla. Decantat aproape 2 ore. Torres-ul insa, ofera si fructul, Tempranillo fiind acolo, relativ integrat in toata ecuatia, nu sta baricul ala singur pe nasul nostru. Iar Cadarca nu-i Tempranillo nici peste 1000 de ani sau mestesugari de-ai nostri. E light, potential mediu-mediocru, traieste inca din nostalgiile militienilor inalti in grad care mai aveau acces la dansa pe vremuri. Nu sunt impotriva soiurilor romanesti, dar cand limita lor superioara de calitate este mult prea jos…duca-se! Dupa trendul asta cu iesitul in lume cu Feteasca Neagra si Cramposie, probabil fara succes, sigur va veni un new age care va cere soiuri internationale egale calitativ cu cele din alte tari. Si iar o sa ne lovim cu fundul de asfalt, o sa o luam de la capat, o sa avem noi oprisori, ostrovi, davini sau alti cepturi. Sper sa traiesc partea unui asemenea ciclu cand raportul calitate/pret e cat de cat comparabil cu Australia, Germania, Austria, Argentina sau chiar Franta, pentru ca deocamdata suntem mult in urma. Noua Marie, cu o palarie de surcele de la Minis se pare ca a prins repede trend-ul romanesc de dincoace de Retezat, unde partea comerciala e la putere, alaturi de preturi uriase care vor sa confere incredere fraierului ca va si gasi ceva bun in sticla aia poleita. Asadar: sticla noua, destul de scumpa dupa aspect, chiar si dopul pare un pic mai spalat, atac mincinos ca vinul ar fi plin, corpolent si savuros, pe aceeasi linie cu mirosul, dar caderea e fatala. Cateva note de cafea si taninurile obraznice sustin vreo 2 secunde constructia fragila, dar mi-ar fi placut sa vad cum e vinul, pentru ca totul dispare mult prea repede din gura. Dupa lopetile de noroi in freza, sa pun si furtunul, macar pe parbriz: luand in considerare Reserva 2006, care pare a avea acelasi stil la inceput, sa presupunem ca peste 3 ani va fi in aceeasi forma, sau mai bine. 83 acum. Second day: piperul s-a estompat, asemenea gemurilor, insa percuteaza niste mirosuri neplacute, de blana de caine ud imbinate cu cirese in putrefactie. Gust: in sfarsit ceva vin iese la suprafata, baricul a ramas la coada trenului, refluxul de AER pe palatin aduce aminte de Grenache, Cinsault sau alte soiuri sudiste – probabil asta s-a urmarit – cu o nuanta amaruie placuta. Intelegeti ce vreti, dar mie nu-mi insufla incredere aceste vinuri cu doua fete. Le-am intalnit des, unele erau dovedite de machiaje evidente, altele mai putin. Raman la 83 ca o plasa de siguranta, nu voi contesta alte impresii in plaja 76-85.

    8. Mustoasă de Măderat 2011, 17 lei: 12,5% alcool, arome cuminti, un vinisor de masa bine facut. E clar ca soiul are limitele sale, pe langa asta complexul aromatic nu e deloc pe lungimea mea de unda. Impresia cu care ne-am despartit e ca se preteaza de minune unui sprit de vara, tocmai de aceea am lasat mai bine de jumatate de sticla drept cadou unui amator de asa ceva. 77 de puncte. 

    9. Pinot Noir 2007, ambalaj de hartie, 21 de lei: 14% alcool, miros agresiv, dominat de condimente colturoase, buchetul lemnos contrasteaza cu astringenta foarte ridicata, fructul fiind foarte greu de descoperit intre combatanti. Premizele unei invechiri indelungate par a fi prezente, incurajate de taninuri care lipesc buzele superioare de gingii, insa nu sunt sigur ca si calitatea va evolua asemenea. Nu cred sa fi fost un an remarcabil, pentru ca in materie de corpolenta (mai bine zis savoare) sta rau, iar post-gustul exista doar sub forma unui cache de sticla, sulf sau ape medicinale sulfuroase de la Caciulata. Fata de Merlot-ul 2007 din aceeasi categorie, nu inteleg de ce acelasi pret. 75 pct. Nu vreau sa mai cobor stacheta cu un rose baut anul trecut, ma limitez la cele incercate in 2011.

    Din seria “rapoarte de activitate” urmeaza Casa Isarescu.