Oltenia – eterna Terra Nova

    Ce cadou mai urat putea primi Ilie Balaci de ziua numelui decat dezafilierea de la FRF a echipei la care a jucat aproape 20 de ani si a demonstrat ca este unul dintre cei mai talentati fotbalisti ai Romaniei? Ce putea face el, colegii de generatie, jucatorii, suporterii ca sa evite disparitia primei echipe care a ajuns intr-o semifinala de cupa europeana (performanta egalata doar de inca doua echipe din tara pana acum), avand in palmares 4 titluri nationale si 6 Cupe ale Romaniei? Nimic. Toti ne-am limitat in comment-uri pe net, discursuri la TV, dar nimeni n-a facut nimic concret. Toti au fost orbiti de dragostea pentru echipa, de istoria ei tumultoasa, cu episoade de nesupunere in fata regimului comunist, poate chiar si de mandria de a fi oltean. Toti au sperat intr-o minune, desi Netoiu a plecat cu 11 jucatori la Dinamo, chiar si dupa ce Dinel a dus echipa in liga a 2-a in momentul in care existau in campionat doar 4 echipe care nu retrogradasera niciodata, printre ele fiind si Universitatea Craiova. Chiar si dupa ce Mititelu, revenind cu surle si trambite din B, nu facea niciun transfer ani de zile, multumind in sinea sa TAS-ului pentru aceasta decizie, si mutand echipa la Severin. Pentru el echipa a fost un fel de “my precioooouuusss!” pentru personajul negativ din trilogia inelelor. A considerat Universitatea proprietatea sa personala, n-a avut niciodata un obiectiv clar, iar cand s-a apropiat periculos de mult de “zona UEFA” din clasament acum doi ani, l-a dat afara pe Napoli si a vandut ultimele doua – trei meciuri cu contracandidatele Steaua si Vaslui, speriat de primele din contract pentru aceasta performanta. Nu s-ar fi suparat nimeni pe o eventuala reeditare a dublei cu Pobeda Prilep din 2000, stadionul ar fi fost plin pana la refuz, toti am fi luat o gura de oxigen care ar fi realimentat sperante. Daca ar fi vrut sa se umple de bani, sau sa-si doreasca din tot sufletul sa distruga aceasta echipa din varii motive, ar fi avut o logica. Dar logica n-are nimic de-a face cu modul de functionare al creierului unui ospatar parvenit, pentru care limbajul de mahala si legea pumnului sunt singurele modalitati de exprimare. Sa speram ca “fotbalul oltenesc a existat si inainte de Mititelu si va exista si după[..]. N-a dispărut o echipa, a disparut doar o varianta a ei deformata si deturnata din propria istorie.”, cum spune foarte frumos Maria Andries intr-un articol de azi din GSP. Cat despre ospatar, daca acesta este pretul care trebuie platit pentru a scapa de el, mai bine il plateam de la inceput. Ii doresc sa aiba ocazia sa-i priveasca vreodata in ochi macar pe cativa dintre acestia: Deselnicu, Balaci, Oblemenco, Boc, Stefanescu, Negrila, Boldici, Tilihoi, Crisan, Cîrţu, Ungureanu, Beldeanu, Donose, Camataru, Geolgau, Sandoi, Craioveanu, Papura, Gabi Popescu, Gica Popescu, Cristi Chivu si poate multele sute de mii de suporteri din toata tara.

    Asa, si acum, dupa ce m-am mai descarcat, sa trecem la alt subiect oltenesc. Odata cu Sf. Ilie ajunsei si eu prin Craiova, de unde pana la Segarcea mai e o aruncatura de bat. Pe de-o parte aveam prejudecata ca aici e o crama comunista, unde n-ai cum sa intri, vinurile se fac pe ascuns, insa pe de alta, site-ul vazut de mai multe ori si calitatea superioara a mostrelor degustate pana acum imi generau impresii contradictorii. Ca sa potolesc acest razboi interior am fost sa vad cu ochii mei, folosindu-ma pentru ultimele dati de batranica a carei varsta venerabila se poate citi alaturi – are deja la RAR o ruda apropiata roscovana, cu fund mai sexy, ochi mai stralucitori, 4 picioare in loc de doua si muget napraznic. 

    Domeniul Coroanei este usor de gasit, la doar cativa km dupa iesirea din Craiova spre Calafat se face la stanga, dupa alti 15 km, la intrarea in Segarcea, exista indicator catre ei. La cateva sute de metri dupa intrarea pe mosie te minunezi de cuiburile de trandafiri plantate la capatul fiecarui rand de vie, distanta intre ele fiind cel putin generoasa, spalieri noi ce tin directia cu precizie milimetrica. Fiecare parcela e “etichetata” cu soiul existent acolo, exista si inscriptiile care fac referire la Uniunea Europeana care a pus umarul la replantari. Am dat ocol de vreo doua ori cramei imense pana am gasit intrarea in magazin si am nimerit in mijlocul unei degustari. O doamna care se ocupa de vanzare m-a intrebat daca am nevoie de ajutor, asa ca am intrat in vorba. Si de la bun inceput va spun ca stia absolut tot: suprafata cultivata cu fiecare soi, fazele lunii, timpul de baric pentru fiecare vin, tipul de stejar, sistemul de distributie, exporturi, pronuntia en francais pentru soiurile ce cereau asta, etc. “Degustatorii” erau ospatari din baruri si restaurante, probabil din Craiova, adusi special sa se convinga de calitatea vinului, pe care eventual sa-l recomande clientilor, convinsi personal ca stiu ceea ce spun. Fara tricouri, sepci, pixuri sau vin cadou, doar prezentare si degustare. Interesant. Si daca tot suntem la capitolul promovare, amintesc aici de alta componenta a marketingului – distributia, care e facuta folosind surse proprii – masini inscriptionate cu elegantul blazon domnesc. S-a preferat aceasta modalitate, si nu distribuitorii, bineinteles pentru un mai bun control al calitatii produsului. Nici n-au apucat sa se urce degustatorii in microbuzul pus la dispozitie de crama, ca a aparut alt grup, insotit de camere de luat vederi, pentru care a inceput o noua prezentare. Imi pare rau ca n-am avut timpul necesar pentru a participa si eu, dar cu prima ocazie o voi face, cu toate ca din 15 august, odata cu inceperea lucrarilor de toamna si a recoltarii se sisteaza prezentarile. Domeniul Coroanei inseamna 300ha de vie, din care aproape 5% este plantat cu poate unicul Muscat Frontignan, cunoscut si ca Muscat Rose à Petit Grains. Varianta alba a acestui soi, a carui origine se pierde in istorie este numit Muscat Blanc à Petits Grains si este destul de des intalnita in Italia. Pont: Tamaioasa Roza 2010 se termina in cateva saptamani, daca aveti vreun gand cu dansa anul asta, ar cam fi timpul sa o luati acasa.

Suprafata este considerata de proprietari suficienta pentru moment, nu se intentioneaza noi achizitii in viitorul apropiat. Primul an pe rod prezentat publicului larg a fost 2007, iar de atunci tezaurul podgoriei s-a umplut de medalii si diplome. Toate sunt afisate cu mandrie la vedere, in dreptul fiecarui vin castigator. Cred ca le-ar sta bine si pe site, ca altfel sunt greu de centralizat. Asa multe n-am mai vazut pana acum, dar sigur puteti intalni de exemplu pe la Cotnari. Numai ca sunt luate la cu totul alt fel de concursuri, cum a fost recentul “Bruxelles” desfasurat cu o saptamana mai devreme, la un om in curte. 

Preturile din vitrina nu sunt rele, parca o idee mai jos decat in supermarket, sper sa nu ma insel din cauza anilor de productie. Vinul este impartit in doua game, denumite Elite – distributie clasica si Prestige – HoReCa. Feteasca Neagra se pare ca va pleca in Norvegia in proportie de 100% – e cel mai scump vin din crama. Din ce am gustat in trecut mi-au placut in primul rand Tamaioasa Roza, Feteasca Alba si Sauvignon-ul Blanc. Nu m-au impresionat (dar nici rele n-au fost) Pinot Gris – vinificator francez, se exporta in mare parte in Italia (!), Tamaioasa Romaneasca sec, Chardonnay (Elite) si Cabernet Sauvignon roze. Acum am luat cateva din gama Prestige, sa vedem! Daca iau in calcul caldurile de afara, restantele la degustarea de Pietroasa si DFR, o sa mai dureze ceva. Dar cred ca o sa le trec pe toate intr-un tabel in care sa scriu decat despre limpiditate, culoare si punctaj, poate mai enervez pe cineva 😉

P.S. Cutia de carton a fost gratis, chitanta e la dosar.