19 mart.

Geiben de pe Mosel

    Am mai comandat si eu prin bunavointa lui Florin, impreuna cu multi alti amatori de Riesling adevarat, cateva sticle de la deja cunoscutul producator de langa Trier. Nici de ale noastre n-avem timp, dar incercam printre picaturi (mari) sa mai vedem si ce se intampla peste gard. N-am mai avut satisfactia de data trecuta, pentru ca nu am mai ales vintage-uri deosebite din simplul motiv ca le incercasem deja. Oricum, ca imagine de ansamblu acest producator ramane o referinta de calitate la un pret extrem de mic. Cand un Auslese din ’79 face 9 EUR, un ’74 Kabinett 10 EUR, jos palaria!
    Primul dintre cele doua Rieslinguri de Rin este cel mai proaspat, si anume troken 2011: tipic, alifie-mandarina-mineralitate, lamaie, aciditate sus, o usoara lipsa de consistenta. Final lung, pe linia de inceput, cu gaz lampant. Nu e printre cele mai reusite produse Geiben, sunt de preferat cele cu o invechire la sticla serioasa, cu un rest de zahar generos. 82pct si 6 EUR pentru acest Spatlese. Am ratacit poza, asa ca o pun pe cea cu asta din ’79, pe care probabil n-o voi bea, ca e promisa. 
    Al doilea este un spumant, Sekt Brut 2009, pe care, dupa ce mi-am consultat tabelul cu vinurile baute in ultimii ani, mi-am dat seama ca-l mai incercasem, dar s-a prezentat diferit: 12,5% alc, metoda traditionala, sticle rotite manual. Dop partial innegrit, doar asa, pentru a da tenta vintage, culoare verzuie, perlatie foarte intensa, spectaculoasa. Nas aproape neutru, doar cu niste impresii de fresh, cu drojdii foarte in spate, nici nu stii sigur daca sunt sau nu. Atac cremos, dar la fel de retinut aromatic, se simt doar cateva fructe aspre, texturate: pere malaiete, fructe verzi-amare. Nivelul de zahar pare foarte jos, am baut Cave Brut Nature aproape la fel. Un spumant simplu, in care n-am mai gasit tipicitatea atat de simpatica a soiului, ca la precedenta sticla, e de baut cand ti-e sete, nu de degustat. 84pct si vreo 40 de lei adus acasa direct de la crama.
    N-am nicio parere de rau, pentru ca am incercat inca vreo 10 vinuri de la acest producator, incepand cu cele din ’76 pana in zilele noastre, iar faptul ca anii sunt diferiti din punct de vedere al climei nu trebuie sa ne mire si nici sa mareasca numarul de substante adaugate pentru a obtine..ceva. Se poate mentine fara probleme o constanta in calitatea vinurilor entry-level si medii, dar cand nu iese nici D-zeu nu cere.
    Sper sa mai ajung la aceasta crama candva (am vizitat-o), sa degust in tihna si sa plec acasa cu vinuri mari.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *