22 mai

Fiecare cu rose-ul sau, dar doua nu strica niciodata

    Promotia 2011 are farmecul ei cat e proaspata. E bine stiut ca rozurile nu sunt vinuri de baut peste ani; o data cu venirea primelor temperaturi peste 20 de grade ar trebui atacate si terminate pana-n octombrie. Nas elegant de fructe rosii: zmeura, fragi, parca si capsuni, cu o tusa de miez de paine calda, gust bazat pe o aciditate buna si aceleasi fructe rosii, nu foarte sec, poate expresia ideala de roze de terasa, pentru cei care stiu cate ceva despre vinuri si au iesit la un chat/gossip. Drink-ability e cuvantul de ordine! Iata cum neapreciatul Burgund Mare da viata unui vin bun. De gasit in magazine specializate si locatii alese. La wine-shopuri ar trebui sa fie in jur de 30 de lei. 83+ pct. L-am cumparat direct de la crama in ziua in care se imbutelia, etichetele urmeaza: Rose Eclipse Selection, Crama Basilescu.
    Un rose aparte, in primul rand ca-i facut din Feteasca Neagra, care intregeste gama de varf Crama Basilescu despre care vorbeam data trecuta. Majoritatea producatorilor prefera sa faca vinurile roz din Merlot, pentru ca acest soi e plantat pe suprafete mari, insa cand vine vorba de Cabernet sau Feteasca Neagra, multi prefera sa le vinifice clasic, rosii, ceea ce poate aduce un plus de valoare – a se citi pret mai mare – potential de invechire, etc. Culoare roz inchis, usor trandafiriu. Intensitate extrem de mica a mirosului cu accente de duda parguita, o nota infima de ardei gras, ceva onctuozitate, dar si o petala de trandafir pe fundal. Daca il iau caldurile incepe sa degaje o dara din combustibil in miros (alcool), din rezervorul de 14,5% si devine dulceag in gust, asa ca mare atentie la temperatura. Vinurile roze NU se beau dupa regula culorii, intre alb si rosu, ci la temperatura celor albe! De principiu 8-10 grade la plecarea din sticla. Atac plin, savuros, nuante de fructe rosii alaturi de efervescenta ce se amesteca usor cu aciditatea. E un vin serios, corpolent (fata de alte… sau toate roze-urile romanesti), in post apar note de cafea (daca n-o fi gudronul din Kent-ul meu Nanotek) intra in rezonanta cu contrabasul de pe eticheta, nu mai e produsul “de terasa”, e un exemplar stiintific, de studiat ori acasa in liniste, ori la vreun local spalat care-ti poate oferi conditii optime de analiza. Ca asta se poate usor transforma in psihanaliza sau introspectie dupa toata sticla…e problema voastra! 84+ 
    De la acelasi producator puteti savura deja, sau urmeaza in viitorul foarte apropiat un nou exemplar de Busuioaca de Bohotin 2011 (remember superba 2009? – respect pentru ca nu s-a scos 2010), Feteasca Neagra 2009 si cateva surprize care nici macar mie nu mi-au fost dezvaluite. Vinuri de mare clasa.

3 thoughts on “Fiecare cu rose-ul sau, dar doua nu strica niciodata

  1. Mie rose-ul din Feteasca mi s-a părut a avea arome destul de sensibile de prune. Ceea ce, sigur, e tipic pentru o FN vinificata clasic, dar mai putin pentru una vinificata rose. Mi-a plăcut mult; noroc că e corpolent, altfel nu ştiu ce s-ar fi întâmplat cu cele 14,5 grade alcoolice!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *