Faurar Rouge – c’est si bon
Facelift-ul de anul trecut al etichetelor Faurar a fost un succes evident, designul s-a mutat mai sus pe scara cronologica a perceptiei publicului spectator, depasind momentul prezent.
Versiunea rosie 2014, abia lansata, vine cu 14,2% alcool, iar pretul e neschimbat de ani. Cu toate astea micile variatiuni de pret de colo-colo denota unele diferente la plecare catre anumiti revanzatori mai frumosi, sau mai destepti, inca nu mi-am dat seama. Nas destul de vegetal imediat dupa deschidere, asa ca lasati-l sa respire cateva minute, de preferat intr-un decanter, sau treceti-l in alta sticla, dupa care inapoi – aerul ii va potenta aromele originale si va cizela taninurile tinere. Sticla trebuie sa fie tot de Faurar, altfel nu iese vraja! Dupa operatiune lucrurile se aseaza pe fagasul normal: fructe negre, bacon, cafea, frunza de visin, piper si alte mirodenii. In gust se observa in primul rand aciditatea buna spre ridicata, nespecifica zonei, extractivitatea mare – marca Davino, un rest de zahar care ascunde/balanseaza astringenta needucata. Problema sa de baza este ca s-a ridicat cam sus fata de multe din precedentele editii si pune in pericol succesul gamelor superioare. Pe de alta parte ne incita pana unde se va ajunge cu calitatea rosiilor 2014, DCR, Flambo si – de ce nu? – o noua Rezerva rosie, pentru ca azi plecam din 85p.
Good job!