Despre degustarile publice

    Tipuri de degustari la care am participat:

1. Degustarea la galop: timingul e prost gandit, ori se incepe tarziu si se zaboveste prea mult, iar lumea incepe sa plece inainte de prezentarea tuturor vinurilor, ori se apasa tare pe FFWD si la nici o ora nu mai e vin, gazda ramane pironita langa soba cu un zambet tamp pe fata, iar musterii blestema pe dupa perdele.

2. Degustarea muta: vine insusi producatorul/importatorul, ba chiar toarna in pahare, dar nu scoate niciun cuvant; nu intreaba nici macar ce ne-a placut la sfarsit, fericit ca a mai bifat una, iar vinul cu siguranta va lua avant. Pleci de-acolo si nu stii de unde sa cumperi, chiar daca te-a cucerit ceva.

3. Degustarea de posirci: vinurile sunt atat de proaste incat toata lumea ia o mutra serioasa si in general se uita in jos. Sunt distractive descrierile ulterioare – pentru cine tine neaparat sa-si asigure biletul la urmatoarea – in care se vorbeste pe larg despre frumusestea tapetului, sau a altui vin care acum 10 ani era deosebit.

4. Degustarea-mister, despre care cu greu afli si locul/ora de desfasurare, nu stii absolut nimic despre vinuri, nici un alt uzual participant n-a fost invitat. La plenitudinea de evenimente care sunt in fiecare zi, in general se refuza.

5. Degustarea constructiva in care ai un moment de deschidere si empatie si-i spui reprezentantului cramei ca rose-ul nu e frate cu lemnul sau ca aciditatea SB-ului e cam jos anul asta. Mare greseala! In acel moment s-a terminat orice legatura cu producatorul respectiv, vei fi renegat si pus “unde ti-e locul”, cu fiecare ocazie. Acelasi efect il obtii destul de usor si cand indraznesti sa nu scrii despre nemaintalnitele si nemaiauzitele vinuri ale barbarului.

6. Degustarea betivului: la care in general producatorul himself – mai putin astia de la vanzari – incearca si el cot la cot cu lumea, ba chiar mai aprofundat toate vinurile, dupa care are accese de sinceritate; te poti astepta la marturisiri pe care nu ti le doreai: lemnul era rumegus, “da’ ce, nu e tot natural?”, “am innobilat Chardonnay-ul de acum 4 ani cu 15% (la 4 pahare baute), 40% (6 pahare) si in final 60% cu vin de anul asta”. “De ce sa nu vand domne scump in tara voastra? Nu vezi cat sunteti de idioti?”. O parte din chestiile astea explica intoarcerea mea la 180 de grade fata de anumite crame in timp. Nu pot fi prieten cu o crama care in primul rand n-are vin bun – pentru ca nu ma voi putea abtine sa nu i-o spun public la un moment dat, sau are pareri dintr-astea nesimtite si arogante despre natia mea. Banul e important pentru toti, dar exista o limita a fatarniciei.

7. Degustarea barfitorului, care dupa trei pahare incepe sa spuna din casa… vecinilor cate camioane cu numar de Vrancea sau de Italia au descarcat azi dimineata, ca Regala iar a sarit de 30t/ha, ca au cules prea tarziu Cab-ul, samd.

8. Degustarea fantoma: anuntata in peste 30 de grupuri pe Facebook, care in ultimul moment nu se mai tine. Motivul principal e de obicei lipsa confirmarilor, dar ce faci cu aia 5 fraieri care deja sunt in 336 in drum spre tine? Aa.. nu te-ai gandit la inceput.

9. Degustarea over-priced – aici nu prea am vazut situatia de mai sus, confirmandu-se inca o data snobismul maselor. Am vazut cazuri in care se ofereau 3 vinuri de degustat, iar pretul era undeva la 80% din pretul celor trei sticle intregi la orice magazin specializat.

10. Degustarile la care sunt invitat si coplesit de parca as fi viitorul cel mai important client. Ok, pot scrie “de bine” daca mi-a placut si am timp, pot recomanda vinul mai departe, dar la “5+1 special pentru dvs. doar in seara asta”, nu reactionez. Am intalnit si varianta opusa: la sfarsit spun ca as vrea o cutie si mi se spune ca de fapt acum s-a bifat doar degustarea, daca noi, in nebunia noastra, chiar vrem o cutie fara a fi la supra-pret, trebuie sa o luam la picior pe campurile de la marginea orasului.

Si acum incercati niste combinari de 10 luate cate 2, sau 3, sau 4….