Carte postala din Calabria

    Recent, Wizz a lansat un zbor spre Lamezia, mandru oras calabrez, asa ca, aflat in criza de idei cu prea putina vreme inainte de weekendul cu Sf Maria, n-am mai stat pe ganduri, sedus intr-o oarecare masura si de costul bun al deplasarii.  A fost o calatorie scurta, cu aventuri, lucrurile sunt departe de a fi bine puse la punct in zona, cum ne-am obisnuit in occident, sau chiar in Italia de la brau in sus. Am cateva notite, intr-o dezordine totala, inainte de a puncta un vin local.

    E un mix de Militari cu Milano, în care se întrepătrund sisteme eficiente implementate la nivel european cu rezistenta la schimbare a oamenilor din zona. Suna cunoscut?
In doua zile, din toate călătoriile, nu am putut merge cu un tren și 2 autobuze, pentru ca nu au venit. Unul a întârziat vreo ora, celelalte n-au ajuns deloc. E bine totuși ca poți cumpăra bilet online extrem de simplu, fără cont, mi-a plăcut aplicația Trainline EU.

    Mașina este necesară dacă vrei sa atingi mai multe puncte de atracție cum ar fi vinaria Statti, faleza din Scilla seara, Cosenza, zona montana etc. A piece of advice: DOAR firme mari! Nu te bucura de pretul mic dacă nu ai luat asigurarea cea mai scumpă pentru ca pur și simplu nu vei primi mașină. Nu e prima oara când o pățesc! Ia de la firme cunoscute – Hertz, Avis, etc. Dacă vrei doar plaje e simplu și ieftin cu trenul.

Sunt masini parcate pe trecerea de pietoni în mod uzual si nu oprește nimeni dacă dai sa treci. In parcuri și pe lângă băncile “de la scara blocului” e mizerie, mai ale in serile de weekend.

    Marea diferenta e ca e ieftin. Totul, de la tren pana la pizza și bere. Adică pe trenuri am dat max 5 EUR, iar la unul din cele mai bune restaurante din oraș pizza e de la 5 la 9 EUR. Meniu complet la alt restaurant, pentru 2 persoane, cu juma de litru de vin, apa și Amaro la sfarsit a fost 31 EUR, iar pe nota era taiat 31 si pus cu pixul 30! Apartamente noi sunt la sub 1000e/mp, iar un Magnum Banfi 2007 Rosso din Montalcino e 35e. Peroni e 50c la supermarket, iar o chiftea uriașă cu diferite compoziții e 1e bucata la cârciumă.

Mâncarea e aparte, Nduja, Trippa, mizilicuri de multe feluri – partea culinara poate fi un motiv suficient sa vezi zona, mai ale ca atmosfera e tot timpul relaxata, cu bătrâni îmbrăcați bine pe la colturi și în parcuri, la cafele sau un joc de cărți. La pariuri cred ca fuseseră dimineata devreme, ca era plin de stabilimente de profil. Totusi, spre deosebire de Militari lipsesc băncile și shaormeriile. Nu si farmaciile.
Litoralul, ce poate fi accesat spre vest, la Marea Tireniana, sau spre est la cea Ionică, are un aer de anii 80. E un milestone in viata sa mergi la doua mari diferite in aceeasi zi.
    Daca Europa occidentala tinde spre o uniformizare a experientei turistice, Calabria încă nu se lasă inghitita de balaur.
Am intalnit multe incendii de vegetație, unele lăsate asa, considerându-se probabil ca nu merita alocate resurse pentru a le stinge, pentru ca sunt mărginite de drumuri sau metereze peste care nu se pot întinde. Pretty freaky sa treci cu trenul la 2-3 metri de asa ceva.
România are in total vreo 2 km de tuneluri. Ăștia numai de la Lamezia la Catanzaro, 25 km de zona de deal, nu de munte, au vreo 10, din care doua cât are România la un loc.
Si o ultima idee: preturile in aeroport sunt exorbitante – daca ai ceva de cumparat pentru acasa, fa-o dinainte.

    Ramas fara masina de inchiriat, intr-un moment de fronda impotriva marlaniei broscaresti, n-am mai ajuns la Statti, o vinarie destul de bine vazuta in zona, asa ca m-am ales doar cu acest Greco Bianco din aeroport, pe care l-am savurat acasa, la un rastimp suficient dupa zbor. E un vin dominat de fruct, din fericire copt, pentru ca altfel aciditatea l-ar fi facut agresiv, neplacut. Aromatic se remarca si note florale, vegetale. Are un echilibru relativ si puncteaza bine la partea de savoare, chiar daca cere imperios paste langa el dupa al 2-lea pahar. La 3-4 EUR cat cred ca se vinde la magazinele din Calabria e o placere sa-l tot intalnesti. 85-86p. Res Dei, Cantine Ippolito, Greco Bianco, 2016 – un soi stravechi, pastrat in zona de zeci de veacuri.

Mergi in Calabria, e ceva altfel!

P.S. Pozele sunt din Tropea.