19 Oct

Sassicaia 2011

    Am facut parte dintr-o „delegatie de ziaristi” romani vara trecuta, in vizita la San Guido, si imi amintesc cu mirare si acum ciorchinii de Cabernet abia sositi din vii, care aratau ca gata de pus sub reflectoarele revistelor, perfecti. Sassicaia este un icon al oenologiei la nivel mondial, nascuta in zona Bolgheri in faza de pionierat (1968 – prima sticla), zona ce reprezinta un model de business, dar mai ales de calitate a vinurilor.

    Vintage 2011 este Cab cu Franc, 85-15%, cotat de la 94 pana  la 98 de puncte de diferiti critici vocali la nivel international. M-am oprit “doar” la 93, pentru ca nu-mi pare ca s-a deschis fereastra de consum – deh, n-am avut nici rabdare sa-l tamai 7 ani in decanter – inca exista mici dezechilibre, in sensul de la 100 de puncte in jos, cum ar fi aciditatea inca taioasa, printre taninurile, alcoolul si corpul inca nesudate. Nasul e impecabil deja, chiar si fara notele de innobilare la sticla, desi Francul te-ar putea pacali cu inflexiunile sale asemanatoare. Valuri de condimente zgandara cilii pe masura ce se incalzeste in pahar, e naravas, nu stie ce-I zabala, insa cu siguranta va fi invatat incepand cu 2020.

Buy and keep.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *